Întâlnirea directorilor asociațiilor membre ale Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa – CCRE/CEMR

În perioada 23-24 aprilie 2024, în Nicosia, Republica Cipru, s-a desfășurat întâlnirea directorilor asociațiilor membre ale Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa – CCRE/CEMR. 28 reprezentanți a 20 de asociații membre ale CCRE/CEMR au participat la acest eveniment axat pe discutarea aspectelor statutare, interne ale CEMR, dar și pe prezentarea proiectelor și programelor implementate de[citește mai mult]

A 19-a sesiune a Adunării generale a Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din sud-estul Europei – NALAS

În perioada 18-19 aprilie 2024, în orașul Bar, Muntenegru, a avut loc cea de-a 19-a sesiune a Adunării generale a Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din sud-estul Europei – NALAS, ocazie cu care s-au celebrat și 20 de ani de la înființarea rețelei ca entitate înregistrată juridic, respectiv de la semnarea oficială a statutului Rețelei[citește mai mult]

Participarea reprezentanților ACoR la Gala aniversară AOR în data de 15 aprilie 2024

În data de 15 aprilie 2024, la Muzeul Național de Artă al României, dl. Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, vicepreședinte al ACoR, primarul comunei Sadu, județul Sibiu și dl. Adrian-Constantin MIROIU-LAMBA, directorul executiv al ACoR, au participat la întâlnirea aniversară prilejuită de celebrarea a 30 de ani de activitate a Asociației Orașelor din România. Dl. Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, vicepreședinte[citește mai mult]

Ședința extraordinară a Consiliului director al ACoR și Gala de acordare a titlurilor, a trofeelor și a diplomelor de excelență: „PRIMAR DE 8 STELE”, „PRIMAR DE 7 STELE”, „PRIMAR DE 6 STELE”, „PRIMAR DE 5 STELE” „PRIMAR DE 4 STELE” și „PRIMAR DE 3 STELE”

În perioada 5-7 aprilie 2024, s-a desfășurat în stațiunea Poiana Brașov, județul Brașov, Consiliul director al Asociației Comunelor din România, în prima ședință extraordinară din acest an și Gala de acordare a titlurilor, a trofeelor și a diplomelor de excelență: „PRIMAR DE 8 STELE”, „PRIMAR DE 7 STELE”, „PRIMAR DE 6 STELE”, „PRIMAR DE 5[citește mai mult]

Maestrul Dinu SĂRARU, titan al culturii neamului, a plecat azi, către stele

Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Stabilitate, Armonie, Tradiții (SAT) anunță, cu profundă îndurerare, dispariția uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române contemporane, maestrul Dinu SĂRARU! Maestrul Dinu SĂRARU a rezonat într-un mod unic și profund cu spiritualitatea poporului român, întrupată în țăranul român, motiv pentru care Asociația Comunelor din România a[citește mai mult]

A doua conferință a proiectului „Local, Social, Digital”, implementat de European Public Services Union – EPSU și Consiliul Comunelor și Regiunilor din Europa – CEMR/CCRE

În perioada 15-17 februarie 2024, la Tallinn, în Republica Estonia, s-a desfășurat a doua conferință a proiectului „Local, Social, Digital”, implementat de European Public Services Union – EPSU și Consiliul Comunelor și Regiunilor din Europa – CEMR/CCRE. Conferința s-a axat pe prezentarea rezultatelor proiectului, a analizei efectelor digitalizării asupra autorităților locale și regionale, a modului[citește mai mult]

Adunarea generală a ACoR, în cea de-a 27-a sesiune ordinară

În ultima zi a sesiunii ordinare a Adunării generale, a fost prezentat Raportul de activitate pentru anul 2023 a Ligii femeilor, primari ai comunelor din România și s-au stabilit acțiunile ce le au de întreprins în anul 2024 Asociația Comunelor din România, filialele județene și corpurile profesionale ale ACoR, Liga femeilor, primari ai comunelor din[citește mai mult]

Întâlnirea Comitetului de politici al Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa (CEMR Policy Committee)

În Praga, Republica Cehă, în perioada 6-7 decembrie 2023, s-a desfășurat întâlnirea Comitetului de politici al Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa. Evenimentul, găzduit de Uniunea Orașelor și Municipiilor din Republica Cehă (SMO ČR), a avut loc la sediul primăriei din Praga, reuniunile Comitetului de politici reprezentând o piatră de temelie a calendarului anual al[citește mai mult]

Vizitele de studiu ale reprezentanților autorităților locale din Ucraina în comunele Ciugud și Panaci

Asociația Comunelor din România, împreună cu primăria comunei Ciugud, județul Alba și primăria comunei Panaci, județul Suceava, au organizat în perioada 20 – 24 noiembrie 2023, două vizite de studiu pentru doi reprezentanți ai Comunității Vorohta, Raionul Nadvirna, Regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, la Ciugud și doi reprezentanți ai consiliului satului Illinivsja, raionul Kramatorsk, regiunea Donețk, Ucraina,[citește mai mult]

Letiția STOIAN a fost realeasă în funcția de președinte al Filialei Județene Arad a ACoR

În data de 15 noiembrie 2023, la sediul Consiliului Județean Arad, a avut loc Adunarea generală a Filialei Județene Arad a ACoR, în sesiune extraordinară, pentru alegerea Consiliului director și a cenzorului acesteia, fiind aleasă ca președinte al Filialei Județene, dna Letiția STOIAN – primarul comunei Semlac. În urma dezbaterilor, au fost propuși și aleși[citește mai mult]

SEMNAREA ACORDULUI VOLUNTAR DINTRE ACoR ȘI SCOR

În data de 28 octombrie 2023, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului director al ACoR, a fost semnat Acordul voluntar dintre ACoR și Sindicatul Național SCOR în vederea punerii în mișcare de jos în sus, a aplicării imediate a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Acordul voluntar ACoR-SCOR Scrisoarea președintelui ACoR[citește mai mult]

Gabriela-Corina ENE, primarul comunei Căbești, județul Bihor a fost aleasă vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Curente din cadrul Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei

Cu ocazia celei de-a 45-a sesiuni plenare a Congresului Puterilor locale şi Regionale al Consiliului Europei desfășurată la Strasbourg, în perioada 23-26 octombrie 2023, au avut loc alegeri la jumătatea actualului mandat de cinci ani al Congresului pentru toate funcțiile de conducere pentru următorii doi ani și jumătate (octombrie 2023 – martie 2026).Gabriela-Corina ENE, primarul comunei[citește mai mult]

Turneul Internațional al Primarilor – „Moldova 2023: uniți pentru pace și solidari cu Ucraina!”, Chișinău, 2 – 6 octombrie 2023

Echipa Ligii Primarilor Fotbaliști de Comune din cadrul Asociației Comunelor din România a participat în perioada 2-6 octombrie 2023, la un turneu de pregătire alături de echipele primarilor din Republica Slovacă, Republica Cehă, Republica Moldova și Ucraina, organizat la Chișinău, de Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Comunelor din România. Echipa României a câștigat[citește mai mult]

Participarea reprezentanților Asociației Comunelor din România (ACoR) în cadrul primei Adunări generale ordinare a Consiliului autorităților locale din România și Republica Moldova, în perioada 19-21 mai 2023, la Chișinău, Republica Moldova

În perioada 19-21 mai, la Chișinău, a avut loc prima Adunare generală în sesiune ordinară, în urma obținerii personalității juridice, a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova. Membrii fondatori sunt Asociația Comunelor din România (inițiator al acestei structuri încă de acum 10 ani), Asociația Orașelor din România și Congresul Autorităților Locale din Republica[citește mai mult]

Participarea vicepreședintelui Asociației Comunelor din România (ACoR), Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, primarul comunei Sadu, județul Sibiu, președintele Filialei județene Sibiu a ACoR, la conferința cu tema „Atragerea de investiții și promovarea exportului”, în cadrul celei de-a XXX-a ediții a „Zilei Întreprinzătorilor din România”

Vicepreședintele ACoR, Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, primarul comunei Sadu, județul Sibiu, a avut onoarea de a participa la conferința cu tema „Atragerea de investiții și promovarea exportului” dedicată celebrării celei de-a XXX-a ediții a „Zilei Întreprinzătorilor din România”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Patronatul Întreprinderilor[citește mai mult]

Atelierele de lucru regionale dedicate Regiunii de Dezvoltare Sud-Est în cadrul proiectului SIPOCA 750

În perioada 13-15 noiembrie 2022, la Hotelul Mara din orașul Sinaia, județul Prahova, au avut loc Atelierele de lucru regionale nr. 1 și nr. 2 din cadrul proiectului „Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”, Cod SIPOCA 750/ MySMIS2014+ 130587, finanțat prin Programul Operațional Capacitate[citește mai mult]

Anunț de angajare – Filiala Județeană Bacău a ACoR

Filiala Județeană Bacău ACoR organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi contractuale vacante de auditor intern în sectorul public, cod COR 241306: -1 post de auditor intern, grad principal, -1 post de auditor intern, grad profesional asistent . A.Probele stabilite pentru concurs sunt: a) selecţia de dosare; b) proba scrisă; c) interviul. B.Perioada derularii concursului[citește mai mult]

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.