În ultima zi a sesiunii ordinare a Adunării generale, a fost prezentat Raportul de activitate pentru anul 2023 a Ligii femeilor, primari ai comunelor din România și s-au stabilit acțiunile ce le au de întreprins în anul 2024 Asociația Comunelor din România, filialele județene și corpurile profesionale ale ACoR, Liga femeilor, primari ai comunelor din România, precum și Liga primarilor fotbaliști din cadrul ACoR.
Cea de-a treia zi a sesiunii ordinare a Adunării generale s-a axat pe discuții specializate cu reprezentanții Guvernului României și ai ministerelor de specialitate. În prima parte a zilei a participat primul-ministru al României, dl. Ion-Marcel CIOLACU, care a transmis în mesajul dumnealui că dorește un parteneriat real cu administrația locală și că satul românesc nu poate fi dezvoltat decât împreună. De asemenea, a transmis rugămintea ca Asociația Comunelor din România să trimită o listă de 5-10 cele mai importante probleme ale mediului rural pentru care administrația centrală, în partneriat cu administrația locală, să încerce să identifice soluții. Împreună cu primul ministru au participat și dl. Marian NEACȘU, viceprim-ministru, dl. Adrian-Ioan VEȘTEA, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, dl. Marcel-Ioan BOLOȘ, ministrul finanțelor, dl. Mircea FECHET, ministrul mediului, apelor și pădurilor, dl. Florin-Ionuț BARBU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale; dl. Alexandru RAFILA, ministrul sănătății, dna Natalia-Elena INTOTERO, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse. Ministrul Finanțelor Publice a menționat faptul că bugetul anului 2024 are un procent mare destinat investițiilor (7,2% din PIB) și că bugetul programului Anghel Saligny destinat proiectelor administrației publice locale este de aproape 1 miliard euro. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale a menționat că este pentru prima oară când 2% din PIB este dedicat agriculturii, astfel că vor exista în continuare scheme de ajutor destinate fermierilor.
În cea de-a doua parte a zilei s-a discutat cu secretarii de stat din diferite ministere, precum și reprezentanții agențiilor naționale, respectiv dl. Sorin ION, secretar de stat în Ministerul Educației, dl. Laurențiu-Adrian NECULAESCU, președintele Administrației Fondului de Mediu, dl. Laurențiu-Alexandru BLAGA, președinte director general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dl. Vasile-Felix COZMA, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dl. Paul-Eduard KMEN, directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, dna Marioara DIACONESCU, directorul Unității Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern.
În cadrul evenimentului, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a înmânat Colanul de aur, Colanul de argint și Colanul de bronz Filialelor județene cu cele mai bune rezultate în anul precedent în ceea ce privește mobilizarea membrilor, desfășurarea activităților la nivel județean și plata cotizației anuale către ACoR, astfel:
– Colanul de aur pentru Filiala județeană Vrancea a ACoR;
– Colanul de aur pentru Filiala județeană Constanța a ACoR;
– Colanul de argint pentru Filiala județeană Călărași a ACoR;
– Colanul de bronz pentru Filiala județeană Neamț a ACoR.
Ziua a doua a evenimentului, 12 februarie, a fost dedicată unei reale dezbateri cu privire la soarta satului românesc, intitulată „Șezătoarea satului în capitala statului”. În cadrul acestei dezbateri au susținut prelegeri reprezentanți ai vieții culturale românești: maestrul Dorel VIȘAN – „Satul și patria – stabilitate, armonie și tradiții” și maestrul Dan PURIC – „Identitatea românească – dreptul indestructibil al țăranului român”. De asemenea, reprezentanții administrației publice locale din Franța, Belgia, Germania și Polonia și-au expus opiniile legate de procesul reformei administrative și teritoriale din țările pe care le reprezintă în cadrul unei dezbateri prilejuite de sărbătorirea a 30 de ani de la înființarea Comitetului European al Regiunilor. La această dezbatere au participat: dl. Christophe CHAILLOU, senator de Loiret (Centre-Val de Loire), Republica Franceză, dl. Michel de BACKER, președintele Opération Villages Roumains (OVR), Regatul Belgiei, dl. Dariusz-Antoni STRUGAŁA, primarul localității Jaraczewo din Republica Polonă, vicepreședinte al Grupului Alianța Europeană din cadrul Comitetului European al Regiunilor, dl. Krzysztof IWANIUK, primarul localității Terespol din Republica Polonă, membru al Grupului Alianța Europeană din cadrul Comitetului European al Regiunilor, președintele Uniunii Comunităților Rurale din Republica Polonă (URPC), dl. Leszek ŚWIĘTALSKI, directorul general al Uniunii Comunităților Rurale din Republica Polonă (URPC) și dl. Octavian URSU, primarul orașului Görlitz, Republica Federală Germania.
Nu în ultimul rând, o serie de reprezentanți ai vieții academice au ținut prelegeri legate de subiectul „Șezătorii”: dl. Iulian STĂNESCU, dr. în sociologie – „Mediul rural și modernizarea României: trecut, prezent și viitor”, dl. Vlad LEU, prof. univ. dr. – „Biserica și satul”, dl. Dragoș-Valentin DINCĂ – conf. univ. dr „Organizarea administrativ-teritorială a României, de 20 de ani sub asediu”. Una dintre concluziile prezentării domnului Dincă a fost aceea că o reformă făcută de pe o zi pe alta bulversează întreaga activitate a administrației publice locale și că reforma trebuie să fie bazată pe studii de impact și pe analize serioase. Domnul Dincă a răspuns și la întrebarea „Cum vor arăta comunele peste 30 de ani?” prin a spune „cum le facem noi”.
Totodată, dl. CSEKE Attila-Zoltán, senator al României, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice între 23.12.2020 și 15.06.2023 a susținut prelegerea „Împreună suntem puternici”, axată pe exercitarea atribuțiilor prin cooperare, pe principiul asocierii voluntare, ca modalitate de creștere a calității serviciilor publice de interes local, pe fondul creșterii calității vieții în spațiul rural, în scopul diminuării decalajelor din rural și urban. Domnia sa a precizat că cel mai mare pericol este ca administrația centrală să acționeze haotic, arătând că o reformă teritorială se face la un interval de zeci de ani și pe baze științifice.
Au participat cu prelegeri și doi jurnaliști, dl. Petrică-Mihail MARCOCI, conf. univ. dr – „Satul românesc, identitate națională și globalizarea artificial-inteligentă” și dl. Sergiu-Daniel MIHALCEA – „RO.MÂNIA sau RO.MÂNDRIA?”.
„Șezătoarea” s-a finalizat cu lansarea MANIFESTULUI Asociației Comunelor din România și al Asociației Stabilitate, Armonie, Tradiții – „Soarta satului românesc: împotriva desființării sau comasării abuzive a comunelor”. În cuprinsul manifestului este precizat că: „Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Stabilitate, Armonie și Tradiții (SAT) resping în mod categoric propaganda pentru așa-zisa reformă administrativ-teritorială a României prin comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune, ca soluție, chipurile, pentru însănătoșirea finanțelor publice și dezvoltarea României. Considerăm că ideea și mesajele privind comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune sunt vădit tendențioase, nelegale, lipsite de fundamentare și de cele mai multe ori, chiar de date financiare. Totodată, sunt și imorale prin scopul propus, în raport cu mijloacele propagandistice utilizate. Împotriva propunerii de comasare sau desființare a unui număr ridicat de comune vom aduce numeroase argumente bazate pe date financiare și demografice, legislație internă și convenții internaționale la care România este parte, precum și argumente de ordin administrativ, istoric și cultural”, arătând în paginile sale, care sunt aceste argumente. Versiunea integrală a Manifestului se regăsește aici.
În prima zi a celei de-a 27-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului director, precum și deschiderea sesiunii ordinare în care s-au discutat aspectele statutare prevăzute de statutul Asociației.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului director s-au discutat și însușit: raportul de activitate a Asociației pe anul 2023, bilanțul contabil și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, modificarea hotărârii Adunării generale a a ACoR privind stabilirea cotizației anuale datorate de membrii ACoR, precum și proiectul Planului anual de achiziții publice pe anul 2024. De asemenea, s-a analizat activitatea filialelor județene ale ACoR și a situației plăților obligațiilor financiare ale comunelor membre, precum și ale comunelor membre pentru cooperare, s-a analizat gradul de implementare al activității de audit public intern prin cooperare la nivelul filialelor județene, precum și principalele direcții de dezvoltare ale ACoR.
După finalizarea ședinței Consiliului director, au fost deschise lucrările celei de-a 27-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România. În această primă ședință s-au discutat și aprobat aspectele prevăzute de statutul ACoR, prezentate mai sus. De asemenea, au fost aduse la cunoștință ultimele activități specifice organizate de către sindicatul SCOR, precum și activitățile Ligii Femeilor, primari ai comunelor din România. De asemenea, s-a prezentat și activitatea de consultare legislativă a Asociației Comunelor din România în anul 2023.
Duminică, 11 februarie 2024, va începe la București, hotel Marriott, cea de-a 27-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România. Programul primei zile a acestui eveniment conține ședința ordinară a Consiliului director al Asociației Comunelor din România, unde se vor discuta aspectele statutare ale Asociației, precum și deschiderea Adunării generale unde, pe lângă discutarea aspectelor statutare, se vor aborda și aspecte legate de activitățile derulate de ACoR în 2023 și activitatea Sindicatului SCOR.
A doua zi este în întregime dedicată evenimentului „Șezătoarea satului în capitala statului – Soarta satului românesc”, o dezbatere pe tema viitorului mediului rural din România, unde sunt invitați să participe personalități culturale ale României, experți în administrația publică locală, precum și reprezentanți ai administrației publice locale din Franța, Belgia, Polonia și Germania.
A treia zi a evenimentului este dedicată discuțiilor aplicate cu reprezentanții Guvernului României, iar în ultima zi se vor discuta aspecte legate de activitățile viitoare ale Asociației.
DISPOZIȚIA privind convocarea Adunării generale, în cea de-a 27-a sesiune ordinară, precum și a Consiliului director, în ședință ordinară pe semestrul I/2024, în perioada 11 – 14 februarie 2024
PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR în zilele de 11, 12, 13 și 14 februarie 2024