Valorificarea competențelor în zonele rurale – rolul autorităţilor locale şi regionale

 În data de 8 noiembrie 2023, Consiliul Comunelor și Regiunilor din Europa (CEMR) a găzduit evenimentul „Valorificarea competențelor în zonele rurale”, pentru a aborda nevoia presantă de digitalizare și dezvoltare durabilă în regiunile rurale. Acest eveniment și-a propus să schimbe paradigma, recunoscând zonele rurale drept componente integrale ale unui continuum mai larg, legat de centrele urbane, ci nu simple teritorii izolate.

Evenimentul „Valorificarea competențelor în zonele rurale” a reunit diverse părți interesate de dezvoltarea rurală. Acesta a avut loc în contextul Pactului rural, o inițiativă lansată în 2021 de Comisia Europeană ca parte a viziunii sale, pe termen lung, pentru zonele rurale ale UE. Pactul rural este un cadru de colaborare care promovează cooperarea între autoritățile publice, societatea civilă, întreprinderi, mediul academic și cetățeni la nivel european, național, regional și local.

Asociația Comunelor din România (ACoR) a fost reprezentată la întâlnire de doamna Alina APOSTOL, primarul comunei Ciortești, județul Iași, purtătorul de cuvânt al Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa, domnul Adrian MIROIU-LAMBA, directorul executiv al ACoR și de doamna Corina-Alexandra GHEORGHE, șef birou relații internaționale în cadrul ACoR . În calitate de purtător de cuvânt al CEMR, doamna Alina APOSTOL a deschis întâlnirea, subliniind importanța mediului rural și amintind faptul că 83% din teritoriul UE este ocupat de zonele rurale, cu 137 de milioane de locuitori care trăiesc în aceste zone. Reprezentanta ACoR a pus accent și pe importanța fondurilor în mediul rural, pentru a crea șanse egale între tinerii din mediul rural și tinerii din mediul urban.

În cadrul întâlnirii, CEMR a anunțat lansarea documentului Comunității de Impact pentru Coeziunea Teritorială și a subliniat rolul central al administrațiilor locale și regionale în promovarea nevoilor zonelor rurale pe agenda politică.

Evenimentul s-a desfășurat în format hybrid, atât online, cât și fizic la Bruxelles, beneficiind de o prezență numeroasă de participanți, care au încurajat schimburile de experiență cu privire la provocările și soluțiile pentru dezvoltarea zonelor rurale.