Sesiuni de formare pentru reprezentanții comunelor din județele Teleorman și Bistrița-Năsăud

În perioada 6 – 9 mai au avut loc două sesiuni de formare pentru reprezentanții comunelor din județele Teleorman și Bistrița-Năsăud, organizate de Asociația Comunelor din România (ACoR) la nivel județean, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene.Tora AASLAND fost ministru al cercetării și învățământului superior din Norvegia

Astfel, au fost formați în cele 4 domenii ale proiectului (etică, transparență, conflict de interese și incompatibilități) un număr de 24 de reprezentanți ai comunelor teleormănene, respectiv 24 de primari și funcționari publici, reprezentanți ai comunelor din județul Bistrița-Năsăud.

Sesiunile de formare au pus accent pe elemente practice, cu grad înalt de aplicabilitate, insistându-se pe analiza unor studii de caz și a unor situații concrete cu care o parte dintre cursanți s-au confruntat în activitatea curentă.

Abordarea relației formator – cursanți a fost una de parteneriat, în care cursanții au fost elemente active ale procesului de formare și nu doar obiectul formării.

Tora AASLAND fost ministru al cercetării și învățământului superior din Norvegia 1

Sesiunile de formare fac parte din cele 121 de astfel de evenimente organizate de Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Municipiilor din România (AMR), prin care vor fi instruiți în cele 4 domenii ale proiectului (etică, transparență, conflict de interese și incompatibilități) un număr 2800 de reprezentanți ai nivelului local din fiecare județ (2000 reprezentanți ai comunelor și 800 ai municipiilor).

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.