Sesiune de formare cu tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală” pentru reprezentanții comunelor din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș și Sălaj

În perioada 13 – 16 octombrie 2022 s-a desfășurat o nouă sesiune de formare organizată de Asociația Comunelor din România (ACoR) în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Sesiunea de formare a avut tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală”, la ea participând 31 de reprezentanți din 18 comune din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș și Sălaj.

Obiectivele sesiunii de instruire au avut în vedere înțelegerea conceptului de bună guvernare, îmbunătățirea cunoștințelor participanților cu privire la aspecte legate de etică și transparență în administrația publică locală, asimilarea noilor modificări legislative, formarea unor abilități de lucru pentru consilierul de etică, pornind de la principiile bunei guvernări și prezentarea unor exemple de bune practici la nivel național și internațional în domeniu.

Sesiunea de instruire a avut-o ca formator pe dna Emanuela-Corina-Marilena MIHALACHI, secretar general în primăria comunei Livezile, judetul Bistrița-Năsăud.

Una dintre comunele reprezentate la sesiunea de formare nr.61 a fost comuna Mădăraș, judetul Bihor. Înainte de sesiune, conducerea primăriei a transmis următorul mesaj:

“Vă mulțumim pentru sesiunea de instruire organizată de către dumneavoastră în perioada 28 aprilie-01 mai 2022 la Păltinis, județul Sibiu, cu tema ”Etică și transparență, conflicte de interese și incompatibilități în administrația publică locală”, în cadrul proiectului ”Imbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni- o administrație publică transparentă și responsabilă”.

În urma sesiunii de instruire la care am participat, am înțeles modul de organizare a activității de etică precum și numirea consilierului de etică, am conștientizat importanța  acestei activități, am înțeles modul de completare a declarațiilor de avere și de interese, astfel că după parcurgerea procedurii administrative necesare, prin Dispoziția primarului nr.70 din 10.06.2022 a fost desemnat consilierul de etică și monitorizarea respectării normelor de etică în cadrul instituției, iar prin Dispoziția nr.71 din 10.06.2022 a fost aprobat și Codul de etică.

Menționăm  faptul că am reușit completarea și transmiterea la timp a tuturor declarațiilor de avere și cea de interese iar cele două documente care privesc activitatea de etică  deja ne-au fost de un real folos, în sensul că  auditorii curții de conturi au auditat și această activitate”.

Sesiunea de formare s-a desfășurat în hotelul Poienița din Băile Felix, judetul Bihor și face parte din cele 121 de astfel de evenimente organizate de Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Municipiilor din România (AMR), în cadrul proiectului, iar până la finalul acestuia vor fi instruiți în cele 4 domenii un număr de 2800 de reprezentanți ai autorităților publice locale (2000 reprezentanți ai comunelor și 800 ai municipiilor).

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.