Reprezentanții comunelor subliniază lipsa timpului necesar pentru o analiză reală a proiectelor de acte normative supuse consultării autorităților publice locale

28 de ateliere de lucru în sistem online, la care au participat 557 de reprezentanți ai comunelor (din județele evidențiate în harta de mai jos) au fost organizate de Asociația Comunelor din România (ACoR), în cadrul proiectului „Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Din analizele efectuate după finalizarea atelierelor de lucru și ale chestionarului elaborat în vederea identificării situației actuale privind procesul de consultare legislativă și comunicare de la nivelul județelor mai sus menționate majoritatea respondenților subliniază lipsa timpului necesar pentru o analiză reală a proiectelor de acte normative supuse consultării autorităților locale.

Totodată, a fost subliniată necesitatea unei comunicări mai intense axate pe domeniile de activitate ale administrației publice locale, una dintre soluțiile depistate în cadrul atelierelor de lucru a fost crearea unui forum dedicat discuțiilor pe teme de interes (contabilitate, achiziții publice, urbanism etc).

De asemenea, în cadrul proiectului a fost organizat un atelier de lucru online cu reprezentanții Corpului profesional al secretarilor generali ai comunelor din România (CPSGCoR), în data de 28 octombrie 2021, prin intermediul platformei CISCO Webex, reuniune la care au participat 21 secretari generali, membri în Consiliul director al CPSGCoR. Principala concluzie a atelierului vizează constituirea unui grup de lucru, format din membrii Consiliului director al CPSGCoR, care să sprijine ACoR cu propuneri/ sugestii pe parcursul implementării proiectului.

Proiectul se implementează în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2022, iar până la finalul acestuia ACoR va organiza 40 de ateliere județene – în format online, 28 de ateliere de lucru regionale și 8 ateliere naționale.

Aceste ateliere au drept scop analiza procesului intern de consultare legislativă și comunicare. Pe baza nevoilor și problemelor din teritoriu experții ACoR vor identifica modalitățile de îmbunătățire a procesului intern de consultare legislativă.

Platforma de consultare legislativă a membrilor Asociației Comunelor din România – PACT ACoR

Platforma PACT ACoR este instrumentul pe care Asociația îl folosește pentru a consulta comunele membre în ceea ce privește legislația. Acest instrument va fi dezvoltat și îmbunătățit în cadrul proiectului astfel încât să fie ușor de utilizat.

În momentul de față procedura de consultare internă a ACoR cuprinde următorii pași:

  • stabilirea comisiei de specialitate competente;
  • transmiterea proiectului de act normativ membrilor comisiei de specialitate, prin intermediul platformei PACT ACoR;
  • analizarea prevederilor proiectului de act normativ de către membrii comisiei de specialitate;
  • transmiterea punctului de vedere al comisiei de specialitate către președintele ACoR, prin intermediul platformei PACT ACoR;
  • transmiterea punctului de vedere al comisiei de specialitate către membrii ACoR în vederea validării, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data formulării acestuia;
  • după consultarea membrilor ACoR, adresa ce reprezintă punctul de vedere unitar al membrilor ACoR se transmite autorității administrației publice centrale care a inițiat proiectul de act normativ.

ACoR are 4 comisii de specialitate: Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru buget și finanțe, Comisia pentru dezvoltare rurală și servicii , Comisia pentru coeziune socială.

Cu ajutorul platformei PACT ACoR vocea fiecărui membru contează. Membrii ACoR pot să aleagă ce e mai bine pentru administrația locală: forma în vigoare a actului normativ sau forma propusă. Dacă nici una dintre forme nu este agreată atunci comunele membre pot propune proiectul lor de act normativ și-l pot transmite ministerului de resort prin intermediul platformei.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.