Dezbatere pe tema mobilizării autorităților locale române și franceze pentru a răspunde urgențelor umanitare generate de criza refugiaților

Comunicat de presă

O dezbatere pe tema mobilizării autorităților locale române și franceze, pentru a răspunde urgențelor umanitare în contextul crizei refugiaților din Ucraina, va avea loc, joi, 17 martie, la Institutul Francez din București, cu participarea ambasadoarei Franței în România, doamna Laurence Auer și a reprezentanților Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Reprezentanții autorităților locale române și franceze vor prezenta exemple de mobilizare pentru a răspunde concret solicitărilor autorităților aflate în prima linie pentru primirea refugiaților, în special în România și în  Republica Moldova.

Evenimentul are loc sub egida asociațiilor autorităților locale din România, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România, și a Asociației Franceze a Consiliului Municipalităților și Regiunilor din Europa.

Colectivitățile teritoriale din Franța și România  întrețin legături dinamice prin intermediul proiectelor de cooperare, înfrățiri și parteneriate. Reprezentanții acestora se întâlnesc frecvent în contextul Forumului cooperării descentralizate franco-române, a cărui ediție de anul acesta va avea loc la Brașov.

În atenţia redacţiilor : Evenimentul se va desfășura în Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din România (Bulevardul  Dacia 77, București). Jurnaliştii sunt invitaţi să participe la dezbatere în intervalul, 09:45 – 10:30, pe baza acreditărilor care se fac la adresa : [email protected], înainte de miercuri, 16 martie, ora 17.00.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.