Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Stabilitate, Armonie, Tradiții (SAT) anunță, cu profundă îndurerare, dispariția uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române contemporane, maestrul Dinu SĂRARU!
Maestrul Dinu SĂRARU a rezonat într-un mod unic și profund cu spiritualitatea poporului român, întrupată în țăranul român, motiv pentru care Asociația Comunelor din România a instituit, începând cu anul 2017, Ordinul de merit și trofeul „Dinu SĂRARU”, acordate comunelor în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru contribuția lor la promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului românesc.
În sesiunea ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, din data de 12 februarie 2024, i-a fost conferită cea mai înaltă distincție a Asociației Comunelor din România, Trofeul și diploma „SATUL și PATRIA”, ce se acordă unor personalități din domeniile religie, cultură, artă, știință, învățământ, administrație și politică, ce au o contribuție deosebită în promovarea și dezvoltarea satului românesc – sat european.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!