ACoR a demarat atelierele de lucru din cadrul proiectului „Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”, COD SMIS 130587, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Primul atelier s-a desfășurat în comuna Negrilești, județul Galați, în data de 5 martie, în prezența a 22 de persoane (primari și secretari generali ai comunelor din județul Galați).
Aceste ateliere vin în sprijinul funcționarilor publici din administrația locală de la nivelul comunelor, care vor contribui, la rândul lor, la dezvoltarea unor instrumente de consultare și comunicare create în cadrul proiectului.
Astfel, în urma discuțiilor purtate în cadrul evenimentului echipa proiectului primeACoR a demarat atelierele de lucru din cadrul proiectului „Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”, COD SMIS 130587, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.
Primul atelier s-a desfășurat în comuna Negrilești, județul Galați, în data de 5 martie, în prezența a 22 de persoane (primari și secretari generali ai comunelor din județul Galați).
Aceste ateliere vin în sprijinul funcționarilor publici din administrația locală de la nivelul comunelor, care vor contribui, la rândul lor, la dezvoltarea unor instrumente de consultare și comunicare create în cadrul proiectului.
Astfel, în urma discuțiilor purtate în cadrul evenimentului echipa proiectului primește informații despre percepția primarilor și funcționarilor publici cu privirea la modalitățile de îmbunătățire a cooperării și comunicării eficiente atât pe plan intern, în cadrul ACoR, cât și extern cu autoritățile publice centrale.
În concluzie, toți participanții la eveniment au subliniat nevoia/ necesitatea de a se face auziți la nivelul administrației centrale.ște informații despre percepția primarilor și funcționarilor publici cu privirea la modalitățile de îmbunătățire a cooperării și comunicării eficiente atât pe plan intern, în cadrul ACoR, cât și extern cu autoritățile publice centrale.
În concluzie, toți participanții la eveniment au subliniat nevoia/ necesitatea de a se face auziți la nivelul administrației centrale.