Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa – Camera Autorităților Locale

Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa – Camera Autorităților Locale

Din Congres fac parte reprezentanţi locali şi regionali din cele 200.000 de autorităţi locale şi regionale ale celor 47 de state membre ale Consiliului Europei. România face parte din Consiliul Europei începând cu 07 octombrie 1993.

Congresul este alcătuit din două camere, Camera Autorităților Locale şi Camera Regiunilor, care reunesc 318 membri titulari şi 318 membri supleanţi.

Membrii Camerei Autorităților Locale sunt reprezentanţi aleşi ai autorităţilor locale, responsabili atât pentru problemele de interes general, dar şi de conducerea comunităţilor din care fac parte. România are 10 reprezentanţi în această Cameră. 

Congresul oferă reprezentanţilor autorităţilor locale şi regionale cadrul pentru dezbaterea problemelor şi experienţelor comune, acestea expunându-şi  mai apoi punctele lor de vedere în faţa guvernelor naţionale.

De asemenea, Congresul îndeplineşte şi o funcţie de supraveghere a democraţiei locale în Europa prin realizarea „rapoartelor de monitorizare” a situaţiei din statele membre.

Membrii titulari

Simona-Silvia BARABAS

Primarul
comunei Otelec
județul Timiș

Membrii titulari

Alina-Ioana GEORGESCU

Primarul
comunei Călinești
județul Argeș

Membrii supleanți

Cristina-Loredana RACU

Primarul
comunei Vărădia
județul Caraș-Severin

Membrii supleanți

Elena-Daniela MĂNĂILĂ

Primarul
comunei Tureni
județul Cluj
Skip to content