Olimpiada Satelor din România a reunit la Cluj-Napoca cei mai buni elevi din mediul rural

Cei mai buni elevi din școlile rurale din România s-au reunit la Cluj-Napoca, în perioada 21–23 mai 2026, pentru etapa națională a Concursului Național de Matematică „Olimpiada Satelor din România”, competiție organizată de Ministerul Educației și Cercetării pentru elevii din clasele V–VIII din mediul rural din întreaga țară.

Olimpiada Satelor din România este una dintre cele mai importante competiții școlare dedicate elevilor din mediul rural, având ca obiectiv stimularea performanței și promovarea excelenței în matematică. Potrivit regulamentului de organizare, concursul se desfășoară în trei etape – locală, județeană și națională – și este destinat exclusiv elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din mediul rural.

La etapa națională participă elevii care obțin cele mai bune rezultate în fazele anterioare ale competiției, fiecare județ fiind reprezentat de un lot format din elevi ai claselor V–VIII. Proba de concurs constă într-o probă scrisă de matematică, ce pune în valoare cunoștințele, creativitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor.

Prin această competiție, elevii din comunele României au oportunitatea de a-și demonstra pregătirea la nivel național, de a face schimb de experiență și de a reprezenta cu mândrie școlile și comunitățile din care provin. Asociația Comunelor din România îi felicită pe toți elevii care au participat la etapa națională a Olimpiadei Satelor din România, în mod deosebit pe cei care au obținut premii, mențiuni și medalii. Felicitări se îndreaptă și către profesorii care i-au pregătit, către părinți și familii, precum și către comunitățile locale care susțin educația și performanța școlară. Rezultatele obținute reprezintă o răsplată a muncii, perseverenței și dedicării și constituie un motiv de mândrie pentru comunele României.

Skip to content