Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a adoptat oficial, prin ordin de ministru semnat în data de 20 mai 2026, Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural, un document strategic realizat la inițiativa programului European Youth Village, împreună cu tineri din întreaga țară, care urmărește să aducă în centrul politicilor publice nevoile reale ale tinerilor din comunele României.
Demersul privind elaborarea Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural a început încă din anul 2019, în cadrul primei ediții a Summitului Tinerilor din Mediul Rural, organizat sub umbrela programului European Youth Village. Documentul, construit împreună cu tineri din întreaga țară, reunește peste 100 de direcții strategice privind educația, sănătatea, cultura, participarea civică, oportunitățile profesionale, digitalizarea, mediul și dezvoltarea comunitară.
Documentul pornește de la provocările cu care se confruntă numeroase comunități rurale: depopularea satelor, migrarea tinerilor către marile orașe sau în afara țării, lipsa oportunităților profesionale și accesul inegal la servicii esențiale.
În acest context, Carta propune un nou mod de a privi dezvoltarea rurală: nu doar prin infrastructură, ci și prin investiție în oameni, participare și oportunități pentru tineri.
Printre prioritățile evidențiate se numără:
- accesul la educație de calitate și transport sigur pentru elevii navetiști;
- modernizarea școlilor și digitalizarea educației;
- dezvoltarea centrelor de tineret și a spațiilor culturale;
- accesul la servicii medicale și sprijin pentru sănătatea mintală;
- sprijinirea antreprenoriatului și a inițiativelor locale;
- implicarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local;
- dezvoltarea unor „sate prietenoase cu tinerii”.
Inițiativa subliniază inclusiv faptul că tinerii din mediul rural nu trebuie priviți exclusiv prin prisma agriculturii sau a conservării tradițiilor, ci ca viitori antreprenori, lideri comunitari, profesioniști, creatori culturali și cetățeni activi, capabili să contribuie la modernizarea comunităților locale.
Pentru autoritățile publice locale, adoptarea Cartei poate reprezenta un instrument important în fundamentarea strategiilor de dezvoltare și a proiectelor dedicate tinerilor. Documentul vorbește explicit despre necesitatea dezvoltării strategiilor locale de tineret împreună cu tinerii din comunitate și despre implicarea acestora în procesul decizional.
Asociația Comunelor din România (ACoR) a susținut constant ideea că dezvoltarea satului românesc trebuie să includă investiții în educație, cultură, servicii publice și participarea tinerilor la viața comunității.
Încă din anul 2023, ACoR a participat la Summitul European al Tinerilor din Mediul Rural, organizat în comuna Aroneanu, județul Iași, eveniment care a reunit sute de tineri și reprezentanți ai autorităților publice din România și Europa.
În cadrul panelului dedicat Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural, vicepreședintele ACoR, Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, sublinia importanța implicării reale a tinerilor în procesul decizional local:
„Atunci când tinerii sunt implicați în procesul decizional, văd o schimbare reală în comunitățile lor, o schimbare la care ei înșiși au contribuit”.

Reprezentanții comunelor au atras în repetate rânduri atenția că viitorul comunităților rurale depinde de capacitatea administrației publice locale de a crea condiții prin care tinerii să poată rămâne, studia, lucra și construi proiecte de viață în localitățile din care provin.
În același timp, documentul evidențiază oportunități concrete pentru comune:
- accesarea de proiecte europene dedicate tinerilor;
- dezvoltarea de centre de tineret și hub-uri comunitare;
- parteneriate între primării, școli și organizații civice;
- programe de voluntariat și participare civică;
- proiecte culturale și sportive pentru tineri;
- inițiative de digitalizare și educație nonformală;
- măsuri pentru combaterea abandonului școlar și a izolării sociale.
Adoptarea oficială a Cartei poate reprezenta un pas important pentru dezvoltarea unor politici și proiecte mai apropiate de nevoile reale ale tinerilor din mediul rural, cu implicarea directă a administrației publice locale.



