Noile acorduri de cooperare în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene 2021–2028 au fost semnate în data de 13 mai 2026, deschizând o nouă etapă de finanțare pentru programe cu impact asupra dezvoltării locale, coeziunii sociale și consolidării instituționale.
Memorandumurile de înțelegere au fost semnate la Palatul Victoria de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș PÎSLARU, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth EIDE și Friðrik JÓNSSON, ambasadorul Islandei în România.
Noua perioadă de programare aduce României o alocare totală de peste 596 milioane de euro, fonduri destinate unor domenii esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung: tranziția verde, energia curată, cercetarea și inovarea, cultura, dezvoltarea locală, educația, sănătatea publică, buna guvernare și modernizarea instituțiilor publice.
Pentru administrația publică locală și, în special, pentru comunele din România, noul cadru financiar poate reprezenta o oportunitate importantă de atragere a fondurilor pentru dezvoltarea comunităților locale, în condițiile în care, potrivit documentelor de programare, se preconizează alocări de peste 90 milioane de euro pentru programele dedicate dezvoltării locale prin Granturile SEE și Norvegiene, fonduri orientate către servicii publice, educație, sănătate, incluziune socială, bună guvernare, digitalizare și consolidarea capacității administrative la nivel local.
Un element important pentru autoritățile locale îl reprezintă faptul că programele pun accent pe parteneriate și pe implicarea structurilor asociative ale administrației publice locale în dezvoltarea și implementarea proiectelor.
Asociația Comunelor din România (ACoR) urmărește cu interes lansarea noii perioade de finanțare, având în vedere experiența acumulată în implementarea proiectelor derulate prin Granturile SEE și Norvegiene.
În perioada anterioară, ACoR a implementat, în parteneriat cu Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS și Asociația Municipiilor din România – AMR, proiectul „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, cod PNP002, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014–2021.
Noua perioadă de finanțare creează premisele continuării unor astfel de investiții și proiecte dedicate comunităților locale, într-un context în care administrația publică locală are nevoie de resurse suplimentare pentru modernizare, digitalizare și creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor.
Despre Granturile SEE și Norvegiene
Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale dintre statele beneficiare și statele donatoare. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, care reunește statele membre ale Uniunii Europene și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, ca parteneri egali pe piața internă. Mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene sunt disponibile pe site-ul oficial al Granturilor SEE și Norvegiene în România – https://www.eeagrants.ro/.



