Casa artistului din comuna Cicârlău, județul Maramureș, a fost transformată în muzeu al artei și cântecului popular, iar acesta a lăsat o moștenire comunității pentru a promova ideea artei autentice.
In memoriam
Asociația Comunelor din România a primit cu profundă tristețe vestea plecării dintre noi a unui mare om, coleg, artist și mai ales prieten, Nicolae SABĂU.
În aceste momente triste, dorim să aducem un cald omagiu domnului Nicolae SABĂU, cel care și-a dedicat întreaga viață promovării valorilor satului românesc și a cărui dispariție a lăsat un mare gol în sufletele noastre.
Este o pierdere ireparabilă pentru toți cei care iubesc tradițiile și cântecul popular românesc, pe care le-a slujit cu devotament timp de peste 50 de ani.
Asociația Comunelor din România a pierdut un coleg drag, ce va fi rememorat cu recunoștință pentru activitatea sa în domeniul administrației publice locale, pe care a desfășurat-o între anii 2000 – 2008, în calitate de primar al comunei Cicârlău, județul Maramureș, contribuind la dezvoltarea și prosperitatea acesteia.
Nicolae SABĂU va rămâne în istoria satului românesc cu un renume care suscită admirație și respect, iar noi ne vom asigura că amintirea sa va dăinui peste generații prin Ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU – Chintesența frumuseții cântecului popular național”, pe care ACoR îl acordă încă din anul 2007. O să ne lipsească profund energia și optimismul maestrului Nicolae SABĂU, cu care ne încânta de fiecare dată atunci când oferea această distincție la Adunările generale ale ACoR.
Împărtășim durerea nemărginită a familiei și aducem sincere condoleanțe celor apropiați.
Drum lin în lumină, prieten drag!
PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA,
Emil DRĂGHICI,
PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI,
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA