Filiala Județeană Maramureș a Asociației Comunelor din România (ACoR), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliul Județean Maramureș, a organizat ediția 2026 a proiectului educațional „Comuniada”, competiție interdisciplinară dedicată elevilor din mediul rural.
Comuniada este un concurs școlar interdisciplinar adresat elevilor din școlile rurale ale județului Maramureș, având ca obiectiv promovarea performanței școlare, a creativității și a spiritului competitiv în rândul copiilor și tinerilor din comunitățile locale. Regulamentul competiției prevede participarea elevilor la probe din domenii precum Limba și literatura română, Matematică, Istorie, Geografie, Limba engleză, Caligrafie, Șah și Triatlon.
Ediția din acest an a reunit aproape 3.000 de elevi din peste 50 de localități ale județului Maramureș, iar 647 dintre aceștia s-au calificat la etapa județeană. În cadrul festivității de premiere, 199 de elevi au primit distincția „Stelele Satului Maramureșean 2026”, acordată ca recunoaștere a rezultatelor obținute, a perseverenței și a implicării lor în activitățile educaționale.
La eveniment a luat cuvântul și Emilian-Gheorghe POP, președintele Filialei Județene Maramureș a ACoR și primarul comunei Săcălășeni, județul Maramureș, care a evidențiat importanța investiției în educația copiilor din mediul rural și rolul administrației locale în susținerea performanței școlare.
Potrivit organizatorilor, Comuniada a devenit, de la o ediție la alta, un proiect educațional de referință pentru școala rurală maramureșeană, contribuind la identificarea și susținerea elevilor cu rezultate deosebite.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a transmis că proiectul reprezintă „o confirmare a faptului că școala rurală maramureșeană are profesori dedicați și elevi capabili să performeze atunci când sunt susținuți și încurajați”.
Organizarea competiției și acordarea premiilor au fost susținute de comunele participante, Filiala Județeană Maramureș a ACoR și Consiliul Județean Maramureș.



