Protecția copilului. Oportunități, provocări și dificultăți la nivelul comunităților

Vineri, 8 octombrie 2021, a avut loc seminarul național „Protecția copilului. Oportunități, provocări și dificultăți la nivelul comunităților”, organizat de către Federația Internațională a Comunităților Educative din România (FICE România), în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, Consiliul Județean Vaslui, Primăria Comunei Pădureni, Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Vaslui.

Asociația Comunelor din România a fot reprezentată în cadrul evenimentului de către doamna Mariana  GÂJU, prim–vicepreședinte al organizației și primarul comunei Cumpăna, Constanța.

Activitatea desfășurată în calitate de om responsabil de destinele oamenilor și dezvoltarea localității a avut în permanență pe primul loc EDUCAȚIA, creșterea investițiilor în educație ca o soluție – cheie pentru prevenirea sărăciei și excluziunii sociale pe termen lung, adaptarea sistemului educațional, astfel încât școlile să răspundă cu succes la nevoile și caracteristicile copiilor provenind din grupurile dezavantajate, prevenirea abandonului școlar și reintegrarea în învățământ a tinerilor care au abandonat școala, precum și extinderea învățământului continuu, astfel încât să existe oportunități adecvate de educație și instruire profesională accesibile grupurilor de copii, tineri, femei aflați în situație de risc.

Acest set de măsuri din politicile educaționale europene scot în evidență importanța unor strategii integrate destinate creșterii oportunităților educaționale și incluziunii socio- profesionale ale grupurilor defavorizate, care să includă atât măsuri educaționale, cât și de protecție socială și inserție pe piața forței de muncă.

ACoR a preluat inițiativa domnului psiholog Cătălin DRAGOI pentru  organizarea cursurilor de instruire pentru Asistența Socială din România din mediul rural, în mod fizic, atunci când situația epidemiologică va permite.”, a declarat doamna președinte Mariana GÂJU.

De asemenea, în cadrul conferinței au fost prezentate și dezbătute teme de actualitate:

➢ Elevul – problemele educației și sănătății în mediul rural: sinergii dorite și disonanțe între practicile și provocările prezentului – Prof. Univ. Dr. Neacsu Ioan;

➢ Oportunitate pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție socială sau provin din alte medii dezavantajate si anume Școala de Meserii CONCORDIA – Luiza Florea, asistent social, Cristina Pîrvan, șef proiect;

➢ Drepturile copilului – implicarea autorității publice locale Cumpăna în respectarea și protecția acestora – Bumb Elena Cristina, asistent social – Compartimentul de asistență socială și Autoritate Tutelară Cumpăna;

➢ Niciun copil lăsat în urmă – intervenții în comunitate ale Asociației ”Bună Ziua Copii din România” – Alina Ciortescu, Director de programe Asociația ”Bună Ziua Copii din România”;

➢ Modele de bună practică utilizate la nivelul comunei Bogdănești, județul Vaslui – Andreea VASLUIANU, asistent social Primăria Bogdănești, județul Vaslui;

➢ O comunitate întreagă, unită pentru bunăstarea copiilor ei – Voicu Mihaela, Șef Centru de zi pentru consiliere si sprijin pentru părinți si copii Negrești;

➢ Strategii de intervenție în regim de urgență ale echipei multidisciplinare în situații de abuz, neglijare, exploatare asupra copilului” – Marian Pîslariu, asistent social Centrul de Servicii Sociale în Regim de Urgență/Telefonul Copilului din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași;

➢ Protecția copiilor aflați în situații de vulnerabilitate în serviciile rezidențiale. Managementul serviciilor în contextul pandemiei cu SARS-COV2 – Mihalcea Luciana Georgiana, asistent social, D.G.A.S.P.C. Ialomița;

➢ Terapii complementare în recuperarea copilului cu dizabilități – Cristina Penișoară, psiholog/șef complex D.G.A.S.P.C. Vaslui.


Federația Internațională a Comunităților Educative din România este o organizație care desfășoară:

– activități de formare și perfecționare a personalului din instituțiile de protecție socială;

– activități de sprijinire a copiilor / tinerilor, familiilor aflate în dificultate;

– organizează schimburi de experiență și stagii de practica în domeniul psiho-socio-pedagogic în țară și în străinătate;

– publică materiale de specialitate;

– organizează anual simpozioane și conferințe naționale și internaționale;

– propune instituțiilor guvernamentale măsuri de perfecționare a legislației în domeniul protecției sociale;

– intervine în cazurile de nerespectare a drepturilor copilului.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.