ÎNFRĂȚIRILE – un instrument de dezvoltare locală
Asociația Comunelor din România implementează în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 proiectul intitulat „ÎNFRĂȚIRILE – un instrument de dezvoltare locală”, co-finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul grantului REALISE 2024 (Restaurare, Implicare, Acționare locală – o Europă incluzivă și durabilă), sub coordonarea Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa (CEMR).
Scopul proiectului este consolidarea rolului cooperării în activitățile de înfrățire la nivelul comunelor din România și promovarea schimbului de bune practici între autoritățile locale din România și cele din alte state.
Astfel, în cadrul activităților organizate de ACoR în anul 2024, vor fi diseminate detalii referitoare la activitățile de înfrățire între localități. De asemenea, ACoR va realiza baza de date privind înfrățirile iar în cadrul proiectului cel puțin un Acord de înfrățire va fi semnat între o comună din România și o municipalitate din Ungaria.
Obiectivele proiectului:
- Creșterea rolului înfrățirilor la nivelul comunelor din România, prin activități de informare și dezvoltarea bazei de date a înfrățirilor comunelor din România cu autorități publice locale din alte state europene.
- Creșterea cooperării transnaționale dintre autoritățile publice locale din România și cele din Ungaria și dintre ACoR și Asociația de autorități locale din Ungaria – TÖOSZ.
- Promovarea schimbului de bune practici dintre autoritățile publice locale din România și cele din Ungaria.
Grupul țintă al proiectului:
- Reprezentanții comunelor membre ACoR – aproximativ 50 persoane, care vor participa la evenimentul național.
- Reprezentanții ACoR și TÖOSZ – aproximativ 20 persoane, care vor participa la evenimentul transnațional.
- 2 echipe de câte 3 persoane, reprezentanți a 2 autorități publice locale (una din România și una din Ungaria).
Impactul proiectului:
Această inițiativă va reinițializa activitățile de înfrățire de la nivelul comunelor din România, prin promovarea beneficiilor implicării în activități de înfrățire, prin realizarea unei baze de date ce va conține cât mai multe date referitoare la înfrățirile comunelor din România cu autorități publice locale din alte state europene și prin demararea eventualelor noi inițiative de înfrățire.
Intenționează să sprijine eforturile depuse de o municipalitate din România și una dintr-un stat UE în vederea semnării unei scrisori de intenție pentru realizarea înfrățirii.
Proiectul își propune să aducă beneficii comunităților implicate, prin reunirea oamenilor din diferite părți ale Europei, prin schimbul de experiență și înțelegerea diferitelor puncte de vedere asupra activităților de înfrățire.
La nivelul ACoR, prin proiect, se intenționează îmbunătățirea cooperării transnaționale și consolidarea rolului ACoR ca și punct de legătură dintre comunele din România și cele din alte state europene.
Rezultate așteptate:
- O bază de date actualizată, ce va conține acordurile de înfrățire dintre localități (anul înfrățirii, localitățile înfrățite și obiectul înfrățirii);
- Un eveniment național cu 50 persoane, reprezentanți ai comunelor membre ACoR, în care vor fi diseminate informații cu privire la înfrățiri și instrumentele existente la nivel european ce pot consolida activitățile de înfrățire;
- Un eveniment transnațional pentru 20 persoane, reprezentanți ai comunelor membre ACoR și ai Asociației de autorități locale din Ungaria – TÖOSZ;
- 2 autorități publice locale, una din România și una din Ungaria, vor semna o scrisoare de intenție în vederea înfrățirii.
Activități:
A1 – Comunicare și management de proiect
A2 – Realizarea bazei de date a activităților de înfrățire
A3 – Evenimentul național – Sesiunea de informare cu privire la activitățile de înfrățire
A4 – Evenimentul transnațional – Sesiunea de informare cu privire la activitățile de înfrățire la nivel european
A5 – Semnarea Scrisorii de intenție în vederea înfrățirii dintre 2 autorități publice locale din România și Ungaria
A6 – Evenimentul final privind înfrățirile
Activități derulate până în prezent:
- Prima Sesiune de informare cu privire la activitățile de înfrățire – ce a avut loc în data de 10 iulie 2024, cu peste 100 de participanți
- Cea de-a doua Sesiune de informare cu privire la activitățile de înfrățire – ce a avut loc în data de 28 septembrie 2024.
- Realizarea bazei de date a activităților de înfrățire
Chestionarul privind activitățile de înfrățire
Twinning – a tool for local development
The project is focused on enhancing the role of the twinning cooperation at the level of Romanian communes and on promoting the exchange of best practices between local authorities from Romania and European Union countries.
This would be done by communication activities using the Association of Communes of Romania activities organized during the last part of 2024. Also, ACoR intends to develop the data base of twinning agreements and letter of intents existing between Romanian local authorities and European countries local authorities.
As part of this project, a collaboration between one local authority from Romania and one authority from one EU country will be sustained and common activities would be financed.
Objectives:
- To enhance the role of twinning cooperation at the level of Romanian communes by communication activities and by developing a data base with all the existing twinning agreements signed.
- To increase the transnational cooperation between local authorities from Romania and Hungary and between the Assiociation of communes of Romania – ACoR and the Hungarian National Association of Local Authorities – TÖOSZ.
- To promote the exchange of best practices between local authorities by creating the premises for one Romanian local authority to sign a letter of intention with one local authority from European Union countries to develop a twinning agreement.
Target groups Beneficiaries:
- Representatives of the ACoR members – around 50 persons, who are attending the national event.
- Representatives of TÖOSZ and ACoR members – around 20 persons, who are attending the transnational event.
- 2 teams of 3 people representing the 2 local authorities (1 from Romania and 1 from one EU member state).
Impact:
This initiative will reinitiate the twinning activities within the communes from Romania, by promoting the benefits of being involved in twinning activities, by setting up a data base with as many as possible official twinning agreements in order to reinforce them and by starting possible new twinning initiatives.
It intends to support the efforts done by one municipality from Romania and one from one EU state to set up a twinning or a collaboration initiative.
The project aims to bring benefits to the community involved, by bringing people together from different parts of Europe, giving an opportunity to share problems and solutions to these problems and by exchanging views and understand different viewpoints on the issues of the twinning.
At the level of ACoR, the project will enhance the transnational cooperation and will strengthen its role to connect European local authorities.
Expected results:
- Data base with official twinning agreement updated, at the level of ACoR, with data regarding the year of the commitment, the twinned local authorities, the format of the twinning;
- One national event 50 people, representing Romanian communes, would find out about the tools existing in Europe which can support their existing or planned twinning initiatives;
- One transnational event for 20 people, representing TÖOSZ and ACoR;
- 2 municipalities, one from Romania and one from a EU member state, are signing a letter of intention for a twinning official agreement.
Project activities:
Activity 1 – Project management and communication
Activity 2 – Data base on twinning development
Activity 3 – National event – Info session on twinning
Activity 4 – Transnational event, info session on European collaboration
Activity 5 – Twinning agreement
Activity 6 – Participation in twinning final event