Impactul pandemiei de coronavirus asupra activităților comunelor din România

 Pandemia de COVID-19 reprezintă un test fără precedent pentru autoritățile publice locale din România. În mediul rural eforturile autorităților locale pentru a face față provocărilor cauzate de pandemie au fost mai mari decât în mediul urban, unde resursele economice sunt consistente.  În majoritatea satelor din România asistența medicală primară este precară atât în ceea ce privește resursele umane specializate, cât și materialele minim necesare (măști, mănuși chirurgicale, combinezoane de protecție, dezinfectant etc).Comuna Jurilovca

Cu toate acestea, edilii comunelor au luat măsurile necesare pentru a-i proteja pe cetățeni. Arterele principale din localități și locurile publice au fost spălate cu soluții dezinfectante, au fost împărțite măști de protecție și declarații pe propria răspundere persoanelor care nu aveau posiblitatea să le tipărească. În majoritatea comunelor din România, persoanele vulnerabile au primit asistență medicală la domiciliu cu ajutorul asistenților medicali comunitari și al mediatorilor sanitari. Mare parte a personalului din primării a făcut voluntariat procurând alimente și medicamente celor care nu puteau părăsi domiciliul în perioada stării de urgență.Dezinfecție comuna Raucesti

Au fost găsite soluții ingenioase pentru ca locuitorii din mediul rural să beneficieze de protecție și toate cele necesare traiului zilnic. APROZARUL VIRTUAL, de exemplu, este o inițiativă a Primăriei Ciugud, județul Alba menită să sprijine producătorii locali și să ajute consumatorii să găsească on-line produse proaspete, 100% românești. Măsura vine în contextul în care piețele agro-alimentare au fost închise pentru prevenirea răspândirii virusului și a fost urmată de o inițiativă asemănătoare a Filialei județene Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR).

 Aprozar virtual Ciugud

Un alt exemplu este cel al primarului comunei Țibănești, județul Iași, dna Aurica COBUZ, care a avut inițiativa achiziționării de materiale textile pentru a confecționa măști de protecție cu ajutorul firmelor de croitorie din comună și al angajaților primăriei, în perioada în care măștile nu se găseau sau erau extrem de scumpe.

mtÎn contextul închiderii școlilor și grădinițelor, primăria comunei Berceni, județul Prahova, reprezentată prin dna primar Cosmina-Ramona PANDELE a înființat programul #CitimImpreuna.

Din data de 19 martie, angajații Departamentului Cultură/Bibliotecă citesc povești și interacționează cu „micii ascultătorii” din mediul online, provocându-i cu întrebări și concursuri. Motto-ul acțiunii este: „Ne place să citim!”Citim impreunăDe asemenea, comunele care au avut posibilitatea au dotat școlile cu tablete pentru a putea continua învățământul online. În schimb, multe comune nu au avut mijloacele financiare necesare pentru a putea face față acestui lucru din cauza bugetelor mici, a încasărilor reduse cauzate de prelungirea termenelor pentru plata impozitelor și taxelor locale și a multor cheltuieli efectuate în vederea combaterii pandemiei de coronavirus - echipamente, dezinfecții, ajutoare pentru persoanele defavorizate etc. Prin urmare, Consiliul Director al Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România s-a întrunit în ședință extraordinară prin videoconferință, în data de 5 mai a.c., pentru a analiza solicitările transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și de Instituția Prefectului Județului Timiș, făcute în baza Ordinului ministrului educației si cercetării nr. 4135/2020 privind aprobarea Instrucțiunii pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line și a înaintat o adresă către Ministerul Educației și Cercetării pentru a veni în sprijinul primăriilor în achiziționarea de echipamente. 

 În această perioadă, mai mult ca oricând, s-a evidențiat nevoia stringentă a comunelor în ceea ce privește digitalizarea, ACoR fiind una dintre instituțiile care militează pentru digitalizarea administrației publice din România. „Primării fără hârtii!” este sloganul pe care membrii ACoR l-au folosit ori de câte ori au avut ocazia în întâlnirile de la nivel înalt cu factorii decidenți.

 Președintele ACoR, Emil DRAGHICI, având în vedere că printre obiectivele principale ale Asociației Comunelor din România se numără și participarea activă și eficientă la procesul de modernizare administrativă [art. 6 alin..(1) lit..a) din Statutul Asociației], a trimis în data de 7 mai 2020, o adresă către Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru nominalizarea membrilor Asociației Comunelor din România în cadrul Consiliului Național pentru Transformare Digitală.

Domeniile de interes ale ACoR în ceea ce privește digitalizarea administrației publice vor fi cuprinse într-o Declarație pentru digitalizarea comunelor din România și sunt următoarele:

- Administrație publică locală performantă, modernă și eficientă;

- Creșterea transparenței administrației publice prin informatizare;

- Servicii publice electronice accesibile cetățenilor;

- Reducerea costurilor din administrația publică.

înapoi la partea de sus