Nu lăsați să piară școala de la țară!

 „Nu lăsați să piară școala de la țară!” este titlul Conferinței naționale ce a avut loc în data de 10 martie, în comuna Ciugud, județul Alba.ciugud1

Cu această ocazie a fost prezentată și prima școală Smart din România, în care învață aproximativ 130 de copii la cele mai înalte standarde. Astfel, elevii care până acum învățau în satele din Ciugud, studiază acum în noua școală care are 9 clase, începând de la cea pregătitoare (0) și până la clasa a VIII-a. Aceștia dispun de manuale virtuale, iar lecțiile pot fi urmărite și de acasă, în mediul online.

Sistemul inteligent implementat în școală permite ca în fiecare clasă iluminatul și climatizarea să se regleze în funcție de scenarii prestabilite sau cu ajutorul unor senzori. În cazul iluminatului senzorii aprind sau opresc lumina când sesizează prezența în clasă și o reglează apoi în funcție de lumina diurnă astfel încât să nu afecteze ochii copiilor. Chiar și băile au senzori de inundație care opresc rețeaua de apă dacă pe podea se sesizează o mare cantitate de apă.

Cea mai importantă investiție care trebuie făcută într-o comunitate este în copii deoarece ei reprezintă viitorul. Noi am observat în ultimii ani că tot mai mulți părinți aleg să își ducă copiii la școală în Alba Iulia. În urma discuțiilor purtate cu aceștia am înțeles că în Ciugud este nevoie de o școală modernă, prietenoasă și în care să folosim cele mai moderne metode de predare.

Așa s-a născut ideea unei școli inteligente în care profesorii vor folosi tehnologia în procesul de predare astfel încât lecțiile să devină mai atractive pentru copii. Sunt lucruri pe care nu le-am inventat noi, ci se folosesc în multe școli din România. Noi am vizitat unele dintre aceste școli de unde am adunat idei bune la care am adăugat ideile noastre astfel încât, în final, s-a născut această școală. Sper că dascălii și elevii să se bucure de noua școală și mi-aș dori ca aceasta să fie normalitatea pentru orice sat din România.

Credem că școala de la sat trebuie susținută și nu trebuie lăsată să moară deoarece toți copiii din mediul rural au dreptul la educație. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest proiect”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, Gheorghe DĂMIAN, primarul comunei Ciugud.

Prezent la eveniment, dl Mircea-Ion ROVINAR, primarul comunei Vălișoara și președintele Filialei Județene Hunedoara a ACoR, a precizat că folosirea tehnologiei în procesul educațional stimulează procesul de învățare, îl face mai atractiv pentru elevi și îi va ajuta mai mult în sfera lor de activitate viitoare.

Evenimentul a reunit, la invitația președintelui Filialei Județene Alba a ACoR, dl Gheorghe DĂMIAN,  primari ai comunelor membre ale ACoR, personal din sistemul național de educație și furnizori de softuri și tehnologii folosite în școli.

înapoi la partea de sus