Adunarea generală, în cea de-a XXIII-a sesiune ordinară, precum și Consiliul director în ședință ordinară

În perioada 16-19 februarie 2020, în București, la Rin Grand Hotel, va avea loc Adunarea generală, în cea de-a XXIII-a sesiune ordinară, precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2020.

Puteți vedea situația înscrierilor și a spațiilor de cazare disponibile accesând link-ul: https://www.faxmedia.ro/comunicat/.

Mai jos, se pot descărca Dispoziția de convocare a Adunării generale, fișa de înscriere a participanților pentru acest eveniment, fișa problemelor comune cu care se confruntă administrația publică locală, precum și fișele de înscriere pentru trofeele, ordinele și diplomele: „Nicolae SABĂU", „Corneliu LEU", „Ivan PATZAICHIN", „ZETEA", „Dinu SĂRARU" și „Echipă longevivă, primar și viceprimar", ce vor fi înmânate în cadrul evenimentului.

Termenul limită pentru completarea fișelor de înscriere este 17 ianuarie 2020.

Summitul Mondial al Liderilor Locali și Regionali, 11-15 noiembrie, Durban, Africa de Sud

Asociația Comunelor din România (ACoR) a participat la Summitul Mondial al Liderilor Locali și Regionali al Organizației Mondiale a Orașelor și Administrațiilor Locale Unite/ United Cities and Local Governments (UCLG), ce a avut loc în perioada 11-15 noiembrie, în Durban, Africa de Sud.uclg1

Summitul Mondial al Liderilor Locali și Regionali, convocat de UCLG, este cea mai mare adunare de primari, președinți de asociații, consilieri și experți locali și regionali din întreaga lume. Totodată, adună cei mai influenți lideri locali și regionali, parteneri și actori implicați în luarea deciziilor în ceea ce privește viața comunităților urbane și rurale. Asociația Comunelor din România este membru al UCLG din anul 2006.

Evenimentul a fost deschis oficial în data de 13 noiembrie, în cadrul unei ceremonii intitulate „Guvernele locale și regionale, santinelele viselor.” Congresul s-a reunit în plen pentru a discuta despre democrația locală și a convocat ședințe tematice privind egalitatea de gen, spații publice sigure, mobilitate sustenabilă, probleme climatice, etc.dnaGâju UCLG

De asemenea, a fost convocată o secțiune specială a Adunării Generale, care abordează Descentralizarea și Finanțele, Agenda 2030 a UCLG, Democrația participativă și Drepturile omului. Biroul Executiv al Consiliului Mondial UCLG a fost convocat pentru ultima sa ședință în cadrul mandatului actual pentru a preda ștafeta noului Birou Executiv ales în cadrul reuniunii de la Durban, pentru perioada 2019-2022. Noul președinte al UCLG este domnul Mohamed BOUDRA, primarul orașului Al Hoceima din Maroc și  președintele Asociației Marocane a Primarilor (AMPCC).

Secțiunea europeană a UCLG a condus Adunarea cu privire la alinierea priorităților locale cu Agenda 2030 în cadrul căreia a avut loc dezbaterea tematică: „Acțiuni europene asupra Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”. Această sesiune a fost moderată de Marlène SIMÉON, directorul Platformei Europene a Autorităților Locale și Regionale pentru Dezvoltare. În timpul dezbaterilor, Fernando MEDINA, primarul Lisabonei, a identificat provocări în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă cum sunt: absența unui consens european privind uniunea monetară și lipsa unei politici de migrație coerente.

Carla MONTESI, Direcția generală pentru cooperare internațională și dezvoltare (DEVCO) a Comisiei Europene, a reflectat asupra politicii europene de dezvoltare în contextul construcției: parteneriatelor strategice cu o rețea globală de autorități locale și a legislației naționale pentru întărirea autorităților locale.

Delegația ACoR la Summitul Mondial al Liderilor Locali și Regionali al UCLG este alcătuită din: Nicolae BARBU, primarul comunei Valea Iașului, județul  Argeș; Ancuța-Daniela BELU, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța; Virgil BUNESCU, primarul comunei Giarmata, județul Timiș; Cristian-Maricel CÂRJALIU, primarul comunei Agigea, județul Constanța; Ovidiu COLCERIU, primarul comunei Sânpaul, județul Cluj; Vasile COZAN, primarul comunei Panaci, județul Suceava; Boncidai CSABA, primarul comunei Pericei, județul Sălaj; Gheorghe DĂMIAN, primarul comunei Ciugud, județul Alba; Nicolae-Liviu DASCĂLU, primarul comunei Mărăcineni, județul Argeș; Valeria DASCĂLU, primarul comunei Săbăoani, județul Neamț; Emil DRĂGHICI, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița; Alexandru FUICĂ-HAISLER, primarul comunei Negrilești, județul Galați; Ovidiu-Ilie FURDUI, primarul comunei Crișcior, județul Hunedoara; Mariana GÂJU, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța; Victor MALAC, primarul comunei Dumbrăvița, județul Timiș; Cornel NANU, primarul comunei Cornu, județul Prahova; Alin-Adrian NICA, primarul comunei Dudeștii Noi, județul Timiș; Emilian-Gheorghe POP, primarul comunei Săcălășeni, județul Maramureș; Nuți ROȘU, primarul comunei Făcăeni, județul Ialomița; Ioan SAS, primarul comunei Pișchia, județul Timiș; Dorinel SOARE, primarul comunei Niculești, județul Dâmbovița; Marcel VANCU, primarul comunei Tulgheș, județul Harghita și Corina-Alexandra GHEORGHE, şef serviciu relaţii internaţionale ACoR.uclg4

Membrii delegației ACoR sunt de părere că Summitul mondial inspiră liderii locali și regionali să-și definească soluțiile pentru provocările majore resimțite pe tot globul în ultima perioadă.

înapoi la partea de sus