Întâlnirea Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa: „Viitorul Europei – timpul pentru o schimbare locală”

Miercuri, 29 septembrie, a avut loc întâlnirea Consiliului Comunelor și Regiunilor din Europa (CEMR/ CCRE), în sistem online, pentru dezbaterea politică cu tema „Viitorul Europei – timpul pentru o schimbare locală”.

CEMR și-a propus prin această conferință o abordare de jos în sus a subiectelor de interes, pornind de la nevoile cetățenilor Europei, ce trebuie auzite la nivelul instituțiilor europene. Autoritățile publice locale și asociațiile lor doresc să exprime viziunea proprie, despre viitorul Europei, factorilor de decizie europeni de la nivel înalt din: Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.

În acest sens, au fost explorate subiecte ce vizau rolul pe care autorităților locale și regionale îl au în viitorul Europei, modul în care acestea se pot integra mai bine în guvernarea Uniunii Europene, contribuind astfel la construirea unei Europe mai puternice, mai aproape de cetățenii săi.

De asemenea, în cadrul dezbaterii a fost subliniată necesitatea consolidării principiului subsidiarității astfel încât autoritățile publice locale și regionale să aibă mai multă autonomie în punerea în aplicare a politicilor naționale și europene.

Asociația Comunelor din România (ACoR) a fost reprezentată la eveniment de doamna Mariana GÂJU, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, care deține funcția de vicepreședinte al CEMR.

Dna Mariana GÂJU a explicat în luarea sa de cuvânt că niciuna dintre provocările cu care se confruntă Europa astăzi nu poate fi rezolvată fără implicarea autorităților publice locale și regionale și că doar un parteneriat puternic între toate sferele de guvernare este calea de reușită.

Totodată, primarul comunei Cumpăna, a cerut revizuirea modalităților de dialog civil european prin introducerea unui statut specific pentru organizațiile care reprezintă autoritățile publice locale și societatea civilă.

„Eu, alesul local – reprezentant al Asociației Comunelor din România, membru al Comitetului Regiunilor militez pentru:

  • o cetățenie europeană activă, care încurajează schimburile și cooperarea cu cetățenii și între aceștia,
  • o Uniune Europeană cu caracter social, care să promoveze egalitatea între femei și bărbați, precum și egalitatea în drepturi și egalitatea de șanse pentru toți.

Inițiativa CEMR privind Carta europeană pentru egalitatea femeilor și bărbaților în viața locală a contribuit la promovarea la nivelul comunităților a reprezentării echilibrate în organizațiile, asociațiile locale și regionale.

Cred că rolul tinerilor este decisiv în vederea evitării propagării discursurilor de tip populist și extremist. Eu, alesul local, militez pentru o Uniune Europeană în care tinerii să beneficieze de educație și formare, să poată studia și găsi un loc de muncă oriunde pe continent.

Implicarea autorităților locale și regionale în construirea de parteneriate cu instituțiile europene pentru a susține o imagine pozitivă a proiectului european și pentru a contribui la crearea unui model democratic și vizionar de dezvoltare pe întreg continentul nostru.

Eu, alesul local, militez pentru o Uniune Europeană care să conserve identitatea națională, patrimoniul cultural și să promoveze diversitatea culturală”, a declarat dna Mariana GÂJU, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța.

În cadrul întâlnirii au mai luat cuvântul: Stefano BONACCINI, președintele CEMR, Věra JOUROVA, vicepreședintele Comisiei Europene, Eva MAYDELL, Niklas NIENASS și Jan OLBRYCHT – membri ai Parlamentului European, Philippe LAURENT, primarul orașului Sceaux (FR), Carlos Martinez MINGUEZ, primarul orașului Soria (ES), Lucie POTUCKOVA, primarul orașului Mlade Buky (CZ), Konstantinos ZERVAS, primarul orașului Salonic (GR).

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.