În perioada 4-11 iulie 2022, se desfășoară la Jupiter sesiunea extraordinară, cu caracter festiv, a Adunării generale a ACoR și ședința extraordinară a Consiliului director al ACoR

În perioada 4-11 iulie 2022, se desfășoară la Jupiter sesiunea extraordinară, cu caracter festiv, a Adunării generale a ACoR și ședința extraordinară a Consiliului director al ACoR. La acest eveniment participă 314 reprezentanți ai comunelor din România.

Pe parcursul evenimentului, au avut loc întâlniri cu domnul TÁNCZOS Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor, cu domnul CSEKE Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, s-au conferit distincțiilor ACoR pentru perioada 2020 – 2021, respectiv Ordinul, trofeul și diploma Ivan PATZAICHIN, ediția a VII-a, Ordinul, trofeul și diploma ZETEA, ediția a V-a, Ordinul, trofeul și diploma Nicolae SABĂU, ediția a XV-a, Ordinul, trofeul și diploma Corneliu LEU ediția a XII-a, Ordinul, trofeul și diploma Dinu SĂRARU, ediția a IV-a, Ordinul ACoR pentru Apele Unite, ediția a II-a și ediția a III-a, precum și Titlul, certificatul, trofeul și diploma de excelență „PRIMAR DE 8 STELE”, „PRIMAR DE 7 STELE”, „PRIMAR DE 6 STELE” și „PRIMAR DE 5 STELE”, primarilor comunelor din România, ca răsplată a meritelor importante și în semn de apreciere deosebită pentru alegerea de opt, șapte, șase sau de cinci ori în această funcție.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost dezbătut și aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli al ACoR, au fost dezbătute și aprobate modificări ale Statutului Asociației, au fost dezbătute și aprobate modificări ale Hotărârii Adunării generale privind stabilirea cotizației anuale datorate de membrii Asociației Comunelor din România, în sensul creșterii cuantumului cotizației în vederea dezvoltării compartimentului juridic al aparatului executiv al Asociației de la București.

În cadrul întâlnirii cu domnul TÁNCZOS Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor, din 5 iulie, s-au dezbătut subiecte legate de finanțările din Programul Național de Redresare și Reziliență, administrate de către Ministerul mediului, precum și impactul acestora asupra mediului rural din România, precum și de alte probleme cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora (managementul deșeurilor, eficiență energetică, panouri fotovoltaice, etc).

În cadrul întâlnirii cu domnul CSEKE Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, din 7 iulie, s-au dezbătut subiecte legate de finanțările din Programul Național de Redresare și Reziliență, administrate de către MDLPA, de stadiul proiectelor depuse spre finanțare în cadrul programului Anghel Saligny, precum și impactul acestora asupra mediului rural din România, de modalitatea de desfășurare a finanțărilor administrate de către MDLPA, precum și de alte probleme cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora (facilitarea accesului la extrasul de carte funciară gestionat de ANCPI, pentru autoritățile administrației publice locale, etc).

În ceea ce privește laureații distincțiilor ACoR pentru perioada 2020 – 2021, aceștia sunt:

Ordinul, trofeul și diploma Nicolae SABĂU, ediția a XV-a:
1. Comuna Roseți, jud. Călărași,
2. Comuna Ocnița, jud. Dâmbovița,
3. Comuna Bălțați, jud. Iași.

Ordinul, trofeul și diploma Corneliu LEU ediția a XII-a:
1. Comuna Roseți, jud. Călărași, primar Nicolae RÂJNOVEANU
2. Comuna Băsești, jud. Maramureș, primar Ioan CĂLĂUZ

Ordinul, trofeul și diploma Ivan PATZAICHIN, ediția a VII-a:
1. Comuna Bascov, jud. Argeș, primar Gheorghe STANCU
2. Comuna Mărăcineni, jud. Argeș, primar Nicolae-Liviu DASCĂLU
3. Comuna Unguriu, jud. Buzău, primar Gheorghiță TIRIZICĂ
4. Comuna Agigea, jud. Constanța, primar Cristian-Maricel CÂRJALIU
5. Comuna Cumpăna, jud. Constanța, primar Mariana GÂJU
6. Comuna Colonești, jud. Olt, primar Nicolae STAN
7. Comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, primar Ilie-Avram PINTE

Ordinul, trofeul și diploma ZETEA, ediția a V-a:
1. Comuna Mărăcineni, jud. Argeș, primar Nicolae-Liviu DASCĂLU
2. Comuna Unguriu, jud. Buzău, primar Gheorghiță TIRIZICĂ
3. Comuna Matca, jud. Galați, primar Gheorghe MARIN
4. Comuna Negrilești, jud. Galați, primar Alexandru FUICĂ-HAISLER

Ordinul, trofeul și diploma Dinu SĂRARU, ediția a IV-a:
1. Comuna Păltiniș, jud. Botoșani, primar Costel ROMANESCU
2. Comuna Agigea, jud. Constanța, primar Cristian-Maricel CÂRJALIU
3. Comuna Recea, jud. Maramureș, primar Octavian PAVEL
4. Comuna Racovița, jud. Sibiu, primar Andreea VOICU.

De asemenea, împreună cu Asociația „Ivan Patzaichin” – Mila 23, Asociația Comunelor din România a acordat:

1. Ordinul ACoR pentru Apele Unite, ediția 2020: comuna Ciucsângeorgiu, jud Harghita

2. Ordinul ACoR pentru Apele Unite, ediția 2021: comuna Unguriu, jud. Buzău

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Citiți Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe detalii.