A doua ediție a Târgului Internațional al Municipalităților

  • 07 Octombrie 2013 |
Rețeaua Asociațiilor de Autorități Locale din Sud-Estul Europei – NALAS a organizat cel de-al doilea Târg Internațional al Municipalităților în Rijeka și Opatija, Croația, la sfârșitul lunii septembrie. Peste 300 de participanți din toate țările din Balcani și nu numai au prezentat în cadrul NEXPO produse din localitățile lor, și-au prezentat municipalitățile, și-au prezentat serviciile, către un public de peste 2000 de vizitatori. De asemenea, participanții au avut ocazia de a se participa la ateliere de lucru și seminarii axate pe temele evenimentului – integrarea în Uniunea Europeană, energie regenerabilă și eficiență energetică. Asociația Comunelor din România a fost reprezentată…
Citeşte mai departe ...

APEL UMANITAR! APEL LA SOLIDARITATE! APEL LA COLEGIALITATE!

  • 16 Septembrie 2013 |
Dragi colegi, Județul Galați a fost grav afectat în urma ploilor din săptămâna trecută, fapt pentru care adresez rugămintea de suflet de a ajuta colegii primari ai comunelor din acest județ. Detalii cu privire la coordonarea ajutoarelor le aveți la colegul nostru Ghiorghe BUTE, primarul comunei Scânteiești, secretarul general al A.Co.R., având telefonul mobil nr.: 0723.509.430. În ceea ce privește ajutoarele financiare din bugetele locale ale comunelor donatoare aveți ca temei juridic prevederile din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale: „Art. 15. - (1) Prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a persoanelor fizice…
Citeşte mai departe ...

Semnare acord parteneriat Asociația Comunelor din România - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice 12.09.2013

  • 13 Septembrie 2013 |
Comunicat de presă semnare protocol A.Co.R. - MDRAP Anexă acord parteneriat Acord parteneriat MDRAP - A.Co.R. Știri similare: http://www.mdrt.ro/comunicare/presa/comunicate/mdrap-si-acor-au-incheiat-acordul-de-parteneriat-legislativ http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-i-vicepremierul-liviu-dragnea-s-au-intalnit-cu-reprezentan-ii-asociatiei-comunelor-din-romania http://www.mdrt.ro/comunicare/presa/comunicate/primarii-de-comune-vor-lucra-cu-mdrap-la-legislatia-in-domeniu
Citeşte mai departe ...